Va aflati aici : Home Prezentare
Prezentare PDF  | Imprimare |  Email
         

Prin crearea Facultăţii de Drept în anul 1992, Universitatea „Danubius” din Galaţi a optat pentru un început care a coincis cu iniţierea marilor schimbări din societatea românească.

Facultatea de Drept a fost autorizată să funcţioneze provizoriu prin Hotărârea Guvernului.nr.1371/1996 şi apoi acreditată prin Legea nr. 409 din 20.06.2002.

Specializarea Drept, o specializare cu tradiţie a comunităţii universitare româneşti, a parcurs, după anul 1990, un proces amplu de adaptare la noua realitate socio-economico-politică. În acest sens, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Danubius” din Galaţi şi-a asumat o misiune didactică şi de cercetare, structurată pe obiective ce au în vedere  formarea de specialişti în domeniul juridic, capabili să participe la consolidarea dimensiunii jurisdicţionale a statului român, ca stat membru al Uniunii Europene.

Facultatea de Drept funcţionează cu formele de învăţământ cu frecvenţă, frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi ale Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare. Facultatea de Drept a fost acreditată, cu forma de învăţământ zi, prin Legea nr. 409/2002, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 966/2011, în urma evaluării de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, a fost acreditată şi forma de învăţământ frecvenţă redusă.

Forma de învăţământ la distanţă în cadrul Facultăţii de Drept a fost acreditată prin Hotărârea de Guvern nr. 707/2012.

În anul 2007, în urma evaluării de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, au fost acreditate următoarele masterate pe domeniul Drept: Drept Comunitar; Drept şi Administraţie Publică Europeană; Ştiinţe Penale, aprobate prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4644 din 30. 06. 2008.

În anul 2013, în baza avizului ARACIS nr. 2238 din 21.05.2013, Senatul Universităţii „Danubius” din Galaţi, prin Hotărârea nr. 279 din 19.06.2013, a aprobat schimbarea denumirii programului de studii universitare de master Drept comunitar în Dreptul Uniunii Europene.

Facultatea de Drept a fost supusă evaluării periodice în anul 2009, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior acordând calificativul „încredere”.

Prin misiunea asumată, prin obiectivele stabilite, prin conţinutul procesului educaţional, prin calitatea corpului profesoral, Facultatea de Drept şi-a dovedit viabilitatea şi constituie o garanţie certă pentru viitor.